Atleții Clubului Sportiv Târgoviște, de trei ori pe podium în prima etapă a Campionatului Național de sală și Cupa RMA

Început de sezon promițător pentru atleții Clubului Sportiv Târgoviște. O parte dintre sportivii antrenați de Desdemona Banu Ionescu și Nicolae Guțoiu au luat parte la prima etapă a Campionatului Național de sală pentru seniori, tineret și juniori, dar și Cupa RMA, găzduite de Complexul Sportiv Național “Lia Manoliu”, din București, în perioada 17-18 ianuarie.

Cristian Ioniță a obținut cel mai bun rezultat pentru clubul nostru, la prima competiție importantă din acest an. În proba de 200 metri dedicată seniorilor, atletul s-a clasat pe primul loc, după ce acele ceasului s-au oprit la 26.14.

Alte două sportive, Diana Ivăncescu (tineret) și Andreea Dinu (juniori 3) au terminat pe locul 2 concursurile în care au fost angrenate. Prima sportivă a concurat în proba de 800 metri, iar timpul scos a fost 2:30.51. În schimb, Andreea a luat parte în proba de 200 metri, iar timpul său a fost 27. 75.

De asemenea, o altă sportivă de la CS Târgoviște care a participat la prima etapă a Campionatului Național pentru seniori, tineret și juniori, dar și Cupa RMA a fost  Andra Oană, care a terminat pe locul 5, în proba de 200 metri.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here