Atletul Cătălin Amuza, medaliat cu aur la Campionatul Național de Alergare și Marș pe șosea 10 km – Masters

Evoluție de excepție pentru atletul Cătălin Amuza la ediția din acest an a Campionatului Național de Alergare și Marș pe șosea 10 km – Masters.

Sportivul legitimat la CS Târgoviște a devenit campion al României la categoria M40, după ce a avut parte de o prestație de zile mari pe întreaga durată a cursei. Atletul, care este și polițist în cadrul IPJ Dâmbovița, a urcat pe prima treaptă a podiumului, după ce acele ceasului s-au oprit la 37 min. și 36 sec.

Pentru Cătălin Amuza, acesta a reprezentat primul titlu de campion al României la 10 000 metri. Până acum, atletul a mai terminat pe primul loc în probele de 400 m, 800 m – sală (de două ori) și 1500 m.

Totodată, în cadrul concursului de Masters Open +35 ani, sportivul veteran de la CS Târgoviște s-a clasat pe locul 3.

“Am obținut nesperat un titlu de campion al României. Înaintea concursului îmi era greu să cred că pot obține aurul, fiindcă veneam după o intervenție chirurgicală grea. Mă bucură mult acest aur, care este primul pentru mine la 10000 metri. Pentru sprijin vreau să mulțumesc medicului Marian Anghelescu, domnului director de la CS Târgoviște, Alexandru Badea, dar și antrenoarei Desdemona Banu Ionescu”, ne-a transmis proaspătul medaliat cu aur la Campionatul Național  de Alergare și Marș pe șosea 10 km – Masters.

Cătălin Amuza va participa la sfârșitul lunii aprilie la Campionatul Național cros – Masters, găzduit de orașul Pitești, iar în luna mai va lua startul la Campionatul Național de Semi-maraton, de la București.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here