Cătălin Amuza s-a impus la Campionatul Național de Masters. A cucerit aurul în proba de 400 metri

Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute finala Campionatului Național în aer liber rezervat atleților veterani.

Spectacolul a fost unul garantat, mulți dintre participanți fiind foste glorii de prim rang ale atletismului mondial, onorați și acum cu medalii strălucitoare în competițiile internaționale organizate pentru vârsta lor.

La Campionatul Național în aer liber a luat parte și un atlet de la Clubul Sportiv Târgoviște, care a arătat o formă excelentă. Este vorba de Cătălin Amuza, care a devenit campion național, în proba de 400 metri, în cadrul categoriei 40-45 de ani. Sportivul clubului nostru a izbutit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului după ce acele ceasului s-au oprit la 58.99.

Pentru Cătălin Amuza, acesta este primul titlu național la veterani. Ocuparea primului loc a reprezentat un sentiment aparte pentru sportivul nostru. “Sunt foarte fericit. Îmi doream de o bună perioadă de timp să devin campion național. La acest Campionat Național de Masters s-a îndeplinit și visul meu”, ne-a precizat Cătălin Amuza.

Tot la Masters-ul de săptămână trecută, Amuza s-a aflat și la startul probei de 1 500 metri, iar la finalul acesteia a terminat pe locul 6.

De asemenea, sportivul legitimat la CS Târgoviște a fost prezent în primăvară și la Campionatul Național de sală. La acele Naționale, Cătălin s-a clasat pe locul 2 în probele de 400 și 800 metri, iar la 1 500 metri a terminat pe 4.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here