Cezar Papoe, până în semifinale la Cupa “Aqua Carpatica”

Tenismenul Cezar Papoe a ajuns în primii patru jucători la Cupa “Aqua Carpatica”, competiție din cadrul Circuitului Național al FRT. Sportivul clubului nostru a fost eliminat în semifinalele concursului  U12 de principalul favorit Rareș Pieleanu (Asociația Tenis Club Victor Hănescu), cu 0-6, 0-6. Până la meciul din careul de ași, Papoe (fav. 5) a mers ceas, trecând rând pe rând de Luca Tuica (Tenis Club Craiova) – 6-4, 6-1, în primul tur, Luca Jinar (ATC Victor Hănescu) – 6-3, 6-1, în turul 2 și de Radu Paisvant (Orhideea Piatra Neamț) – 6-1, 6-1, în sferturile de finală. În schimb, în proba de dublu, unde a făcut pereche cu Radu Paisvant, tenismenul de la CS Târgoviște s-a oprit  tot în faza semifinalelor. De asemenea, la Trofeul de Iarnă “Ilie Năstase”, Evelyn Neacșu a fost eliminată în faza sferturilor, a concursului destinat categoriei U12.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here