evelyn-e1504129179696-468x420

Evelyn Neacșu, o speranță a tenisului feminin de la CS Târgoviște

Evelyn Neacșu este una dintre tenismenele promițătoare ale Clubului Sportiv Târgoviște. Micuța sportivă e extrem de ambițiosă și țintește să urce cât mai sus în sportul “alb”, în care s-a remarcat din plin și Sorana Cîrstea. Aflată în primele 27 de jucătoare ale României la Under 10, Evelyn a bifat în ultimele două luni numai puțin de patru finale la concursurile organizate de Federația Română de Tenis. În doua dintre acestea micuța tenismenă a ieșit învingătoare. Competițiile pe care le-a câștigat au fost Trofeul “Ilie Năstase” (București) și Cupa S&F (Ploiești). În schimb, ea a cedat în ultimul act la Cupa de vară – Babolat-Dinamo și Trofeul “Victor Crivoi”.

S-a apucat de tenis la 4 ani

Sportiva de numai 10 ani este pregătită de Sorin Erlic, antrenorul secției de tenis de la CS Târgoviște. Evelyn a pășit prima dată pe terenul de tenis la 4 ani, alături de tatăl său. El a fost cel i-a insuflat această pasiune, pe care acum o îndrăgește foarte mult. Micuța tenismenă și-ar dori să meargă la cât mai multe turnee, dar situația financiară precară a familiei nu prea îi permite acest lucru. Evelyn nu are un idol din lumea tenisului, dar în schimb își dorește să fie sănătoasă și să participe la cât mai multe concursuri. “Tata m-a dus prima dată la tenis. Pe atunci eram prea mică să știu dacă acest sport este frumos sau nu. Cum mi-a plăcut foarte mult, acum îl practic cu multă pasiune și plăcere. Vreau să fiu sănătoasă și să fiu prezentă la cât mai multe concursuri. Sunt o luptătoare atunci când intru pe teren. Îmi propun să câștig fiecare meci. Situația financiară a familiei mele nu este una prea bună și nu pot merge la prea multe turnee. Eu îmi doresc să particip la cât mai multe, dar câteodată rabd și îndur că nu pot merge. Îmi plac mai multe jucătoare din lume, dar nu am nici una ca idol”, s-a exprimat talentata sportivă de la CS Târgoviște. Pe lângă tenis, Evelyn se preocupă foarte mult și de școală, fiind în clasa a 4-a, la Școala “Coresi” din Târgoviște.

admin (90 Posts)


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *