Cristi Bobeică a petrecut 24 de ani la CS Târgoviște, într-o funcție cheie, aceea de contabil-șef. A venit la clubul din str. Câmpulung în 1987, prin concurs, și a plecat, forțat de probleme de sănătate, în 2011. La 60 de ani, Bobeică păstrează caiete pline cu notițe din timpul când, așa cum îi place să spună, ținea în mână frâiele clubului. Un capitol separat al poveștii e legat de echipa de fotbal a Târgoviștei. Pe vremuri, fiecare ajuta cu ce putea CS-ul: un butoi cu brânză sau un carton de mere de Voinești reprezentau “cotizații” ale membrilor fondatori.
- Domnule Bobeică, cum a început totul?
- În 1987 am ajuns la club. Se eliberase postul de contabil șef, am dat concurs și așa am venit la CS, chiar în biroul în care discutăm astăzi. Am găsit, la acea vreme, patru secții, lupte libere, atletism, tenis de masă și fotbal. În decursul anilor, am ajuns la șase secții, număr care se regăsește și acum. E drept, au fost multe modificări, din schema inițială doar atletismul și luptele ființează și azi.
- V-au trecut prin mână directori, președinți, antrenori și, nu în ultimul rând, bani. Banii CS-ului…
- Activitatea era susținută de organele locale și, nu mă feresc să o spun, de partid. Am prins câțiva ani la club în comunism. Ministerul nu se implica, la început. Intrau bani din cotizații ale membrilor susținători, persoane fizice și juridice. Avem spectacole la stadion și la Sala Polivalentă și noi încasam banii pe bilete. Nu pot să spun că erau bani mulți, dar ne descurcam. Trăiam… Fiecare ajuta cu ce putea clubul. Îmi aduc aminte de d-l Trifan (n.r Mihai Trifan, consilier județean), ne aducea câte două butoaie cu brânză. Mai dădeam câte o bucată la arbitrii care veneau la fotbal, mai făceam câte o masa…
- Numele dvs. e asociat, pentru mulți ani, cu echipa de fotbal.
- Probabil, pentru că echipa aceasta a însemnat mult pentru mine. M-am implicat și efectiv, și afectiv, în activitatea fotbalistică. Am multe, foarte multe amintiri legate de fotbal. Am prins șase ani cu secția de fotbal la CS, dar am ajutat și după ce nu am mai putut să finanțăm fotbalul. Să le luăm pe rând: în 1987 CS-ul era în Divizia B. După două sesiuni în A, 1977-1980 și 1981-1984, Târgoviștea avea o echipă de mijlocul clasamentului în eșalonul secund. Fotbalul se autofinanța. Vindeam mii de bilete la meciuri, în liga a doua. Mergea industria, erau oameni care iubeau fotbalul în toate întreprinderile.
- Puțină lume știe că la CS a funcționat și prima echipă de fotbal feminin din Dâmbovița.
- În 1991 ne-a venit idea cu fetele. Erau frații Becheanu cu niște selecții prin județ, am văzut că e interes pentru fotbal feminin și am făcut secția. Vreo doi-trei ani a mers. Atenție, aici e o bornă istorică pentru sportul din Dâmbovița: în iulie 1991, când am făcut afilierea la Federație, Mircea Cezar Ionescu, care era șef, mi-a zis: <Băi Cristi, ce e aia CS, FC, CF… pune și tu o denumire ca lumea la echipă>. Și i-am zis Chindia, am completat cu pixul și am semnat. Așa s-a născut Chindia, titulatura cu care toți microbiștii identifică echipa din Târgoviște. Să revenim totuși la băieți: am dus-o noi cum am putut până în 1993, când s-a hotărât, la nivel de județ, să se schimbe lucrurile. Au venit Gheorghe Ana, Chiose de la combinat și Victor Sanda și au zis <Gata, luăm noi echipa>. Așa a apărut FC Târgoviște SA. Eu eram director economic la noua societate, dar rămăsesem și la CS, iar Constantin Tănase era director plin. La CS, în locul fotbalului făcusem secție de box, îl luasem pe nea Radu Gheorghe de la Caracal.
- Pentru fotbal, a fost începutul unui vis frumos, cu cele două promovări succesive, din C în B și din B în A.
- Mi-amintesc lista de membri fondatori, printre care Silviu Dumitrescu, Vasile Silaghi, Gheorghe Ana, Tinel Aldea, Armand Mihălăchioiu sau Ion Dănciulescu. În 1994, echipa a fost luată de combinat și s-a schimbat iar denumirea, în Oțelul Universitatea. În vara lui 95 am promovat în B, iar un an mai târziu în A, sub numele Chindia Târgoviște și cu Gheorghe Chivu finanțator. A avut o nebunie Chivu cu fotbalul, la vremea aia a băgat sute de milioane de lei. Salariul minim era 75.000 de lei. În aprilie 1996 a venit la mine și m-a întrebat dacă îl ajut, auzise el că sunt implicat cu fotbalul… A avut încredere, l-am ajutat să preia clubul, iar ce a urmat se știe: doi ani în prima ligă, practic ultima promovare a Târgoviștei.
- Apropo de CS, cu câți directori ați lucrat?
- Poate nu vă vine să credeți, dar au fost 25. (Are toate numele trecute pe două pagini de agenda, iar lista e deschisă, semn că urmărește atent fenomenul. Ultimul, scris cu pix albastru, e Bogdan Manole). Unii au stat mai mult, alții mai puțin. Sandu Marin, cu 11 ani, sau Laurențiu Popescu, 5 ani, și, mai recent, Ciprian Prisăcaru, au fost longevivi în fruntea clubului. Au trecut pe aici și oameni care au stat o lună sau două. Erau multe schimbări politice. Veneau prin detașări și plecau imediat, multora nu le plăcea. A trebuit să lupt cu multe mentalități, dar am căpătat și recunoștință. Pe Puiu Neagu (n.r Decebal Neagu) l-am scos dintr-o belea. Și acum îmi mulțumește. Mitică Dragomir a vrut să vină și el director. A stat vreo câteva zile, a fugit cu ștampila. Tot insista pe la partid să fie instalat la CS.
- Cum vedeți CS-ul la patru ani după ce ați ieșit din sistem?
- Urmăresc activitatea, să știți. Am citit și toate interviurile de pe site, e o treabă bună. Organizatoric, merge foarte bine, dar e nevoie de bani pentru premieri, pentru îndemnizații, altfel e doar o luptă cu morile de vânt. Din 2010 s-au blocat finanțările. Nu poți să motivezi așa un sportiv. E greu deocamdată, foarte greu, dar poate s-o schimba ceva și pentru sportul din România.
Documente din arhiva personală a domnului Cristian Bobeică: cum a apărut denumirea Chindia și cum a fost înființată secția de fotbal feminin de la CS:
