Luptătorul Raul Ciucioiu, clasare pe podium la Cluj

Luptătorul Raul Ciucioiu a încheiat pe podium Turneul Internațional de cadeți, găzduit de Sala “Gheorghe Roman”, din Cluj-Napoca. Sportivul de la CS Târgoviște, antrenat de Cornel Cornea, a obținut medalia de argint, în limitele categoriei 100 de kilograme. Pentru Raul rezultatul atins la Cluj a fost unul dintre cele mai bune pentru el din acest an. Potrivit antrenorului său, concursul din ultimul week-end a fost unul extrem de puternic, dar și cu o prezență numeroasă internațională. “Un rezultat pe măsură pentru Raul. A meritat argintul. Este un luptător de perspectivă al clubului nostru și al Dâmboviței”, ne-a precizat Cornel Cornea.
Un alt luptător de la CS Târgoviște care a fost prezent la întrecerea dedicată cadeților a fost Florin Maghiran. În limitele categoriei 57 de kilograme, acesta a terminat concursul în primele zece locuri.
De asemenea, tot la Cluj, la turneul de calificare pentru Finala Campionatului Național de seniori, alți patru sportivi au obținut cu brio “biletul” pentru ultimul act al competiției. Dintre luptătorii clubului nostru care s-au calificat în Finala Campionatului Național au fost Antonio Coman (97 kg), Adrian Bârdeș (86 kg), Dan Vlăsceanu (74 kg) și Georgiana Filip (62 kg). Tot la ultima fază a întrecerii vor ajunge atât Diana Vlăsceanu, cât și Maria Cioclea, sportive care se află la lotul național al României în această perioadă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here