Noul centru de recuperare de la CS Târgoviște, luat cu asalt de sportivi. Cochetul stabiliment este pe placul sportivilor și al antrenorilor

Fostul sediu al Clubului Sportiv Târgoviște, de pe strada Câmpulung, a devenit un loc extrem de îndrăgit de sportivii clubului. Devenit de curând  centru de recuperare, stabilimentul a fost luat cu asalt la început de 2019 de principalii “actori” de la CS Târgoviște. Fostul imobil insalubru a înflorit din plin, iar în ultima perioadă a fost tranformat într-o bază modernă de recuperare, ce cuprinde șase camere de odihnă, sală de refacere și o sală de fitness. Frumoasa inițiativă gândită de Alexandru Badea, directorul clubului, a ajuns să fie un loc perfect pentru sportivii tuturor secțiilor de la CS Târgoviște. Camerele de odihnă dotate cu mobilier nou au încântat din start atât sportivii, cât și antrenorii clubului. Mai mult de atât, secțiile de lupte, atletism și box și-au deja instalat sportivii în camere. Pe de altă parte, începând din acest an, sportivii Clubului Sportiv primesc la prânz și o masă gratuită. Noile condiții oferite de CS Târgoviște au mulțumit din plin sportivii și antrenorii, dar în același timp motivează pe toată lumea să atingă rezultate și mai bune.

Alexandru Badea – director CS Târgoviște

Suntem bucuroși că am reușit să terminăm acest centru de recuperae. Ne-am chinuit patru-cinci luni, iar acum roadele se văd din plin. E un proiect la care a muncit tot personalul clubului, începând de la sportivi, antrenori și până la mine. Cu toții am depus eforturi considerabile. Copiii se bucură de tot confortul. Este bine că am reușit să le oferim condiții foarte bune de odihnă, pentru a-și desfășura antrenamentele în cele mai bune condiții. De asemenea, am reușit să le oferim și o masă, care se dovedește de mare ajutor pentru fiecare sportiv. Toate secțiile vor beneficia de condițiile de aici. Fiecare sportiv al clubului poate merge la recuperare, bazin și la sala de fitness. Biciclete ergonomice și benzi de alergat am dus atât în foaierul Sălii Sporturilor, cât și la vestiarul atleților de la stadionul “Eugen Popescu”. Este o mare realizare pentru noi. Suntem onorați că am putut oferi sportivilor astfel de condiții.

Cristian Stoean – atlet CS Târgoviște

Centrul de recuperare este ok. Aici avem condiții precum acasă. Este foarte important că avem unde să ne odihnim la prânz, înainte de efectuarea celui de-al doilea antrenament al zilei. Un centru de recuperare foarte bun. Condițiile bune întâlnite aici ne împing spre rezultate și mai bune.

Dan Vlăsceanu – luptător CS Târgoviște

E foarte bine aici. Un centru care ne obligă să fim și mai buni. Acum nu mai trebuie să fac naveta cu bicicleta de la Comișani. Odihnindu-ne aici este foarte important pentru noi. Condițiile mă mulțumesc în totalitate. De asemenea și masa primită este un lucru foarte bun.

Alexandru Stan – antrenor box CS Târgoviște

Suntem mulțumiți de condițiile de aici. Era nevoie de așa ceva pentru sportivii noștri. Pugiliștii noștri sunt extrem de încântați. Copiii se pot recupera în totalitate aici.

Desdemona Banu Ionescu – antrenor atletism CS Târgoviște

Suntem mulțumiți de condițiile de aici. Pregătirea atleților merge mult mai bine de când ei s-au mutat aici. Mutarea lor aici ne facem să avem și control asupra lor. Sunt condiții foarte bune pentru odihnă și refacere.

Adrian Gore –boxer CS Târgoviște

Mă simt foarte bine aici. Condițiile bune ne fac să fim și mai activi în ring. Sunt mulțumit și sper să am parte de rezultate și mai bune de aici înainte.

Fernando Panait – boxer CS Târgoviște

O idee foarte bună. Ne odihnim foarte bine aici. Este un loc la care visam de mult. Un centru care ne ajută din toate punctele de vedere, iar masa pe care o primim este și ea de mare ajutor.

Cornel Cornea – antrenor lupte CS Târgoviște

Este extrem de util acest centru de recuperare. CS Târgoviște a mai avut  centru de recuperare cu mai mulți ani în urmă, dar pe atunci de el beneficiau doar fotbaliștii. Sportivii de la alte secții erau ocoliți. Se găsesc condiții excelente aici, iar un mare merit îl are directorului clubului, Alexandru Badea. Cu astfel de condiții se poate face sport de performanță.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here