Pe podium la Năvodari! Gabriel Coman, medaliat cu bronz la Campionatul Național de box pentru cadeți

Rezultat remarcabil pentru pugilistul Gabriel Coman la ediția din acest an a Campionatului Național de box pentru cadeți, găzduit de Sala Sporturilor din Năvodari, în perioada 28 septembrie – 4 octombrie. După o evoluție foarte bună în ring, boxerul Clubului Sportiv Târgoviște a reușit să câștige medalia de bronz.

Gabriel Coman, antrenat de Alexandru și Gheorghe Stan, a impresionat din plin la Năvodari și a urcat pe podiumul de premiere la categoria supergrea, +90 de kilograme. Sportivul nostru a ratat accederea în finala concursului, după ce a fost învins în semifinale, de Laurențiu Lăpușneanu, un sportiv de la CSȘ Iași, cu scorul de 1-4.

Urcarea pe ultima treaptă a podiumului la Campionatul Național de cadeți reprezintă cea mai importantă performanță obținută până acum de sportivul nostru. Gabriel Coman este unul dintre cei mai promițători boxeri dâmbovițeni. Rezultatul impresionant atins la Năvodari reflectă din plin talentul, munca susținută și dedicarea sportivului nostru.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here