Pe podium la Târgu Mureș! Radu Șerban, vicecampion al României la lupte pentru juniori

Unul dintre cei mai valoroși juniori ai Clubului Sportiv Târgoviște, Radu Georgian Șerban, a devenit în acest week-end vicecampion al României la lupte.

Sportivul antrenat de Cornel Cornea a avut parte de o evoluție foarte bună la ediția din acest an a Campionatului National Individual de Juniori 4, competiție găzduită de Sala Polivalentă ,,Ladislau Simon” din Târgu Mureș.

Luptătorul clubului nostru a cucerit medalia de argint la categoria 85 de kilograme, după ce a avut parte de o evoluție foarte bună pe întreaga durată a întrecerii. Până a urcat pe treapta a doua a podiumului, Radu a tras din greu împotriva adversarilor întâlniți în timpul concursului.

Și în meciul pentru titlul de campion național,  luptătorul nostru a arătat o evoluție bună, dar neșansa a făcut ca el să se mulțumească doar cu medalia argint, dar și cu promisiunea că la următoarele concursuri nu va mai repeta greșelile din această finală.

În acest week-end, la  Finala Campionatului de Juniori 4 și Finala Campionatului Național Individual U17, au luat parte peste 500 de sportivi ce au reprezentat majoritatea cluburilor din țară. Cum numărul luptătorilor participanți a fost unul mare, competiția în care a fost angrenat Radu a fost una extrem de disputată.

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here