Început de an în fotță pentru Radu Papoe! Tenismenul nostru a devenit campion național în 2016. Acesta a cucerit de două ori titlul de campion la Campionatele Naţionale individuale de iarnă U14, după ce s-a impus atât în proba de simplu, cât şi în cea de dublu, unde a făcut pereche cu bucureşteanul Nicholas Ionel.
Radu Papoe a terminat pe primul loc concursul la individual după ce a câștigat finala, în faţa lui Sebastiam Gima legitimat la LPS CSŞ Constanţa, cu scorul de 0-6, 6-2, 6-4. Pe durata turneului, sportivul antrenat de Sorin Erlic și tatăl său Cătălin Papoe a avut parte de un parcurs de excepție, obținând victorii categorice.
În proba de dublu, dâmboviţeanul a intrat în posesia titlului naţional, alături de Nicholas Ionel, legitimat la Al Body Bucureşti, la capătul unui succes contabilizat în ultimul act al întrecerii cu scorul 6-3, 6-4, în faţa echipei formate din Sebastian Gima/ Dragoş Popeangă.
„Performanţele obţinute de Radu la acest Campionat național mă bucură foarte mult. Este un sportiv care va avea un viitor strălucit. Să cucereşti două medalii de aur la început de an reprezintă un lucru extraordinar. Îi felicit din tot sufletul şi îi doresc în continuare să aibă parte de cele mai bune rezultate!”, a declarat Sorin Erlic.
De menționat este faptul că Papoe a plecat la Naţionalele de iarnă din postura de favorit numărul 2.