Trei atleți de la CS Târgoviște, medaliați cu aur la Campionatul Național de Sală Masters

Trei sportivi de la CS Târgoviște au reușit să facă o figură foarte frumoasă la ediția din acest an a Campionatului Național de Sală Masters, desfășurat la București, în perioada 4-5 martie. La capătul unor evoluții strălucitoare, rând pe rând, Cătălin Amuza, Alina Boboș-Drăgușin și Vasile Boboș au devenit campioni ai României

Cătălin Amuza, la M40, a cucerit medalia de aur în proba de 800 metri, după ce, acele ceasului s-au oprit la 2:10.64. Este pentru al an treilea an consecutiv când sportivul clubului nostru devine campion al României la Campionatul Național de Sală Masters.

De asemenea, în proba de 1500 metri, Cătălin a terminat cursa pe locul 2, cu timpul de 4:36.66. Până la cucerirea argintului, sportivul a tras din greu pe parcursul cursei extenuante.

Alina Boboș-Drăgușin a ajuns campioană a României la F35, în proba de 60 metri. Sportiva noastră a intrat în posesia aurului, după ce a câștigat cursa cu timpul de 08.35.

În schimb, Vasile Boboș a obținut aurul al M35, tot în proba de 60 metri. Sportivul, antrenat de Nicolae Guțoiu, a devenit campion al României după ce a încheiat cursa cu timpul de 07.08.

În urma rezultatelor excelente obținute la Campionatul Național de Sală Masters, cei trei campioni ai Clubului Sportiv Târgoviște vor participa la Campionatul Mondial de Atletism Masters, ce va avea loc în Polonia, în perioada 25-28 martie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here