Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015, la Sala Polivalentă din cadrul C.O.S.R. – Izvorani a avut loc Campionatul Național de Karate Interstiluri pentru minicadeți și tineret.
Secția de Karate din cadrul Clubului Sportiv Târgoviște a participat la această competiție cu un lot format din 3 sportivi, ei participând la minicadeți, la 4 probe individuale și una pe echipe.
C.S. Târgoviște a avut ca obiectiv la acest campionat obținerea unei medalii, fapt care s-a îndeplinit prin obținerea medaliei de bronz la kata echipe minicadeți, prin sportivii Robert Merda, Alexandru Șetreanu și Adrian Draguș
“Băieții noștri s-au comportat bine, într-o competiție valoroasă și numai ghinionul a făcut să nu câștigăm titlul de campioni naționali” subliziază sensei Ionuț Munteanu.
În aceeași superbă locație, dar o zi mai târziu, duminica, 22 Noiembrie 2015, a avut loc Turneul campionilor Memorial Gabriel Suciu, o competiție interstiluri pentru cadeți, juniori și seniori. Acest concurs a avut ca probe kata și kumite individual, principalul scop fiind acela că este și criteriu de selecție pentru loturile naționale.
Sectia noastră de karate a participat la aceasta competiție cu un lot format din 9 sportivi (2 seniori, 2 juniori si 5 cadeti), pentru nouă probe.
“O participare apreciată la Turneul Campionilor – o competiție de tradiție organizată de F.R. Karate. Mă bucur că am confirmat și aici, dar sunt încântat de faptul că toți sportivii noștri prezenți aici au facut o figura excelentă prin evoluțiile lor. Îi felicit și sunt convins că în continuare vom aduce rezultate remarcabile pentru clubul nostru”, nu își ascunde satisfacția antrenorul profesor Ionuț Munteanu.
S-au obținut 8 medalii, dintre care – 2 de aur, 3 de argint si 3 de bronz.
Medalii de aur:
- OLTEANU LAVINIA – senioare kata
- VISAN CATALINA – cadeti kata
Medalii de argint:
- CONSTANTIN RITA – senioare kumite -50 kg.
- CIRLAN VALENTIN – juniori kumite -55 kg.
- CIUICA DANIELA – junioare kata
Medalii de bronz:
- CIRLAN VALENTIN – juniori kata
- ALEXANDRU ANDREEA – cadeti kumite +54 kg.
- STOICESCU ADRIAN – cadeti kumite -52 kg.
Lavinia Olteanu – Locul I senioare / kata
Lotul CS Târgoviște





