SPECTACOL la Centura Chindiei: 108 sportivi, peste 600 de spectatori

12186323_890599087713743_1283243231015846062_oSala Polivalentă a găzduit astăzi a doua ediție a Centurii Chindiei la box, competiție organizată de clubul nostru în parteneriat cu DJST Dâmbovița. Am avut parte de un adevărat regal pugilistic, cu participarea a peste 100 de sportivi de la cluburi importante din România. Printre invitați s-au aflat nume grele din box, precum Leonard Doroftei, președintele FRB sau Gheorghe Simion, reputatul antrenor din capitală. Târgoviștenii, și nu numai, au răspuns pozitiv invitației noastre și au venit în număr mare la Centura Chindiei, intrarea fiind gratuită. Manifestarea a cuprins și un moment emoționant: directorul CS Târgoviște, Ciprian Prisăcaru, și președintele FR Box, Leonard Doroftei, au premiat fostele glorii ale fenomenului dâmbovițean.

“A fost o competiție de nivel foarte bun și mă bucur că au venit la sală foarte mulți spectatori. Este limpede că boxul are un public numeros, iar acest fapt ne obligă să îl menținem la un nivel bun. Le mulțumesc tuturor acelora care, într-o zi de sărbătoare, și-au rupt din timp și au venit la sală să vadă acest spectacol agreabil.” a declarat organizatorul acestei gale, directorul CS Târgoviște, prof. Ciprian Prisăcaru.

12186655_890598337713818_7880735403347523910_o

“Campionul mondial si președintele FR Box vă salută și vă respectă! Am venit astăzi la Târgoviște din respect pentru ceea ce faceți și pentru că mai sunt oameni care pun suflet pentru box. Am fost și la prima ediție, dar acum sunt impresionat de numărul mare de sportivi și spectatori. Voi fi alături de Târgoviște oricând, mai ales când este vorba de box” –  a spus în ringul tîrgoviștean, Leonard Doroftei, președintele F.R. Box.

DSC_0336

“Numărul sportivilor de la Centura Chindiei este mai mare decât la un campionat național. Ceea ce ați făcut la Târgoviște se transformă încet dar sigur într-o competiție de tradiție, care ne obliga să luăm în calcul Târgoviștea și din punct de vedere al organizării marilor competiții oficiale” – a spus antrenorul emerit – Gheorghe Simion.

DSC_0705

Zilele următoare vom reveni pe această tema, cu articole în care veți regăsi un interviu cu antrenorul Gheorghe Stan, dar și detalii despre momentul emoționant în care au fost premiați foștii mari boxeri ai Târgoviștei. Totul aici, pe cstargoviste.ro

De asemenea, o galerie foto completă găsiți pe pagina oficială de Facebook a clubului nostru.

FOTO:

12113455_890598357713816_3940782647162377941_o

12185015_890598511047134_5418700651182193446_o

12185043_890598584380460_809870608170769144_o

11015819_890598674380451_1449976477680034154_o

12232884_890598671047118_3568557470227941278_o

12184097_890599964380322_4137220599826426478_o

887443_890601104380208_7407330057581034648_o

12194597_890601404380178_1561962241454412766_o

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here