Karateka Clubului Sportiv Târgoviște au revenit cu cinci medalii de la Cupa Scorpion

Karateka Clubului Sportiv Târgoviște, antrenați de Ionuț Munteanu, și-au îmbunătățit substanțial zestrea de medalii pe final de 2019.

Sportivii clubului nostru s-au prezentat la înălțime la cea de-a 12-a ediție a Cupei Scorpion, iar pe durata competiției au reușit să urce de cinci ori pe podiumul de premiere.

Performerul delegației noastre, deplasate la București pentru puternicul turneu, a fost Alexandru Munteanu. În urma evoluțiilor arătate pe întreaga durată a întrecerii, talentatul karateka a cucerit două medalii de aur, la minicadeți, în probele de kata și de kumite, la categoria + 55 de kilograme.

Alți karateka ai Clubului Sportiv care au mai urcat pe podium au fost Ștefania Huiu (kumite – minicadeți – cat. 50 kg), Timeea Moraru (kumite – juniori – cat. +59 kg) și Adrian Drăguș (kumite – cadeți  +70 kg). În urma evoluțiilor avute, cei trei sportivi au intrat în posesia medaliilor de argint, după ce au ocupat locul 2 la finalul concursurilor în care au fost angrenați.

La ediția din acest an a competiției, delegația Clubului Sportiv Târgoviște a cuprins patru sportivi. e la eplasare la ta competiției au reușit să urce de cinci ori pe podiumul de premiere. a Cupei Sco

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here